Revista Cronos nr. 11 (32), noiembrie 2016

 

Embed or link this publication

Description

Revista Cronos nr. 11 (32), noiembrie 2016 - azuriu de octombrie. Revista Cronos, Peniţa de aur, Izvor de cultură - revistă de cultură, fondată la Constanța, martie 2013, Anul III, serie nouă. ISSN 2286 – 1963. ISSN-L 2286 – 1963.

Popular Pages


p. 1

coper ta 1 EDITORIAL 3 ESEU 5 POEZIE 8 9 PROZĂ 15 CRONICĂ DE CARTE 22 JURNAL/BLOG 26 DEBUT 31 CLUB 39 FORUM CRONOPEDIAN 40 CARTEA DE PE NOPTIERĂ 43 CENACLU CRONOPEDIA 44 EXCLUSIVITATE 47 LECTURI ÎN FOILETON 48 RESURSE CREŞTINE 59 UMOR 62 ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 1

[close]

p. 2

coperta 2 2 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 3

editorial editorial 3-4 Nicolae VASILE industria de componente auto, industria de rulmenți, comunicațiile etc. Noi și... japonezii! Nu cred că există o inițiativă mai temerară, pentru un român, ca reprezentant onest al poporului din care provine, decât a încerca să se judece comparativ cu un popor precum japonezii. Cumva, și pornirea interioară a acestora a fost să nu prea aibă contacte cu străinii, să nu se compare cu nimeni, să fie liberi în a-și construi societatea lor, după reguli foarte stricte și dure, în același timp, care le-au permis să ajungă la o dezvoltare de neimaginat, grefată pe niște condiții naturale vitrege, lipsite de resurse naturale semnificative, cu excepția uneia singure,... resursa umană. Până pe undeva prin a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, contactarea clandestină a unui străin, de către un cetățean japonez, se pedepsea cu moartea. Această izolare, autoimpusă, nu a mai putut fi păstrată din secolul următor, de când era comunicațiilor s-a dezvoltat utilizând foarte mult chiar tehnologie japoneză. Și totuși, au existat, și se dezvoltă în continuare, nișe de colaborare economică între cele două țări, care, evident, atrag după ele și contacte sociale menite să pună alături stiluri de viață, tipologii umane cu totul diferite, dar care, urmărind scopuri comune, reușesc să se adapteze reciproc, unii la ceilalți. Astfel de domenii sunt Eram în Japonia, într-o delegație economică, care însoțea o delegație politică, condusă de un ministru, cu scopul comun de a dezvolta relațiile economice româno- japoneze. Încă de la sosire, în hotelul din Tokyo, unde am făcut primul popas și unde stăteam pe la etajul 76, am avut unele surprize, tehnice. Oglinda de la baie nu se aburea, indiferent ce i-ai fi făcut, iar lângă televizor era un anunț, în mai multe limbi internaționale, că, în caz de cutremur, să urmăm indicațiile care vor fi date prin televizor, care va porni în orice condiții, chiar și dacă este scos din priză. Ne-a ferit Dumnezeu, nu am avut parte de așa ceva, cât am stat acolo! Noi, nu cu multă vreme înainte, mai degrabă, eram obișnuiți cu televizoare care nu porneau, orice le-ai fi făcut!... După câteva zile, la Osaka, în același stil de clădiri, stateam într-un hotel cu mai multe corpuri, unde niște scări rulante treceau dintr-unul în altul cam, să zicem, de la etajul 50 al unuia la etajul 60 al celuilalt. Mă și gândeam cum ar fi să te prindă un cutremur pe una dintre acele scări!... Am fost foarte plăcut surprins să constat că erau acolo japonezi, de origine română, ajunși deja la a doua sau chiar a treia generație, foarte bine plasați în ierarhia unor firme de mare succes. Este tot atât de adevarat că erau mult mai puțini decât în alte țări dezvoltate, mai apropiate de noi, ca distanță și stil de viață. Dar erau și japonezi care trăiseră mult timp în ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 3

[close]

p. 4

editorial România și care se atașaseră destul de mult de stilul nostru de a fi și de a vedea viața. Unul dintre aceștia, un mare prieten al României, ne-a însoțit pe toată durata vizitei. Noi îi zicem Consulul. Am discutat mult cu el, cu această ocazie, vorbea perfect românește: – Cum ați ajuns atât de implicat în problemele românesti?... Ce anume vă leagă de România?... – Întrega mea carieră profesională este legată țara dumneavoastră!... Când s-a decis, nu știu cum și de cine, ca firma mea, unde abia începusem să lucrez, să construiască o fabrică în România, eu am fost trimis acolo, la punerea în funcțiune. Am crescut cu acea fabrică, unde, la un moment dat, am ajuns director general. – A fost mai greu, mai ușor, decât dacă ați fi fost la o unitate similară din Japonia, sau din altă parte?... – Atunci, nu puteam face comparația decât pe relația România-Japonia. Despre alte țări nu stiam nimic. Nu mai fusesem în altă țară! – Ei, și care este compartația românojaponeză?... – A fost altfel!... Fabrica se afla într-un oraș mic, unde majoritatea salariaților locuiau la țără. Dacă eu eram obișnuit cu japonezii, pentru care locul de muncă este sfânt, este prima prioritate a vieții lor, în România, muncitorii aveau o serie de alte prioritați. Cănd culegeau via, porumbul etc., când aveau nunți, botezuri, înmormântări, dispăreau o perioadă. Ceea ce era grav, era că nu anunțau, pentru a putea lua masuri de reorganizare, pentru a nu opri linia de producţie afectată. Pur și simplu nu veneu o zi, două, trei!... Cel mai greu a fost să-i obișnuiesc să anunțe, evident evenimentele care puteau fi programate!... – Și apoi?... – Apoi,... am cunoscut toate cele 270 de fabrici ale concernului, din întrega lume!... Câte bordeie, atâtea obiceie, cum se spune la voi!... Din România am ajuns la sediul central, unde, în scurt timp, am devenit directorul general al concernului. Mă simțeam părtaș la partea română și am luptat mult pentru ca fabrica de acolo să părăsescă locul 270, la capitolul productivitate. Le știam toate belelele, cu spuneți voi, dar parcă erau copii mei, îi înțelegeam altfel. D’asta, acum la bătrânețe, m-am decis să trăiesc în România!... La discuțiile oficiale, din zilele următoare, cu reprezentanții firmelor japoneze care aveau investiții în țara noastră, problema absențelor neanunțate de la locul de muncă se regăsea încă, alături de o serie de alte neajunsuri de ale noastre, de care, uneori, te făcea să te rușinezi că este posibil să se întâmple. La scurt timp după aceea, Consulul a murit, la București, mușcat pe stradă de un câine, o studentă japoneză a fost violată și omorâtă de un taximetrist, care o luase de la Aeroportul Otopeni!... Și totuși, investițiile japoneze în România au continuat să vină!... Este adevărat, mai puține decât în alte țări europene, foste socialiste. 4 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 5

eseu eseu 7-12 Mihaela-Doina Dimitriu profesoară Onomastica în romanul scris de Ileana Vulpescu: arta conversației ceea ce făcea. Sânzienele sunt și semne ale ferilității. Șoldurile ca două amfore ale eroinei , în care s-au dezvoltat, în decurs de nouă luni, două ființe (Maria, care avea acum șaisprezece ani și Ana, ce avea cinci ani), nașterea de prunci, constituind , așa cum zicea nenea Dal, un tăiat necesar de aripi, trimit spre conceptul folosit. Sânziana Hangan, personajul principal al romanului „Arta Conversației”, are un prenume predestinat. Naratoarea precizează că acesta este născută pe 24 iunie 1940, ceea ce face referire directă la acel ritual sezonier ancestral, ce privește coacerea și pârguirea cerealelor. Protagonista este o persoană coaptă, matură și o bună interlocutoare, o ascultătoare minunată pentru ceilalți. Sânzienele sunt acele plante care purifică. Și eroina din scriitură are calități purificatorii. Este doctor microbiolog. Alege această specializarea pentru a nu avea de-a face cu publicul, deoarece în perioada practicii, a observat că decât în chirurgie, unde se pot mutila trupurile și curg decesele izvorâte din aranjamente, mai bine este în acest sector medical, unde mila este sinonimă cu altruismul și cu faptul de a fi rezervat. Efectele curative ale lucrurilor descoperite de ea poate duce la găsirea unei enzime foarte valoroase aflate în compoziția sistemică a celor din jurul ei. Observă, astfel în fata sa Maria, semnele unui vulcanism precoce, iar în Pavel Vas, un mic molatic cu accente prea subiective, în tot Protagonista va avea mereu grijă de fructiera și de oala țărănească, transformată-n vază, ca de niște bunuri spirituale străvechi, ce aveau efecte terapeutice și ar feri membrii familiei de intemperiile dramatice ale rutinei. Maldărul de țăsături colorate din baie fac referire la habitatul plantelor erbacee. Numele de familie este într-o relație semantică strânsă cu prenumele, ceea ce duce la un câmp lexical perfect pertinent, căci Hangan semnifică un soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat, cerealele fiind părți integrante ale cultului agrar, Sânzienele prevestind începerea solstițului de vară. Eroina are o pată, o stropitură cafenie, un semn ca un strugure, ducând la același câmp semantic, cel agrar. În roman apare, nu întâmplător, conceptul de împletitură. Eroina tricotează cu andrelele circulare împletitura din lână groasă. Acesta face trimitere clară la acele cununi ce erau folosite pentru prevederea viitorului, fiind aruncate pe casă. Aici, împletitura se află în casă, așezată într-un sertar al bufetului. Chiar și chimonoul cu care este îmbrăcat personajul feminin, cu ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 5

[close]

p. 6

eseu carouri verzui și galbene, are desene simbolice, plantele fiind de culoare galbene. Personalul afirmă: „Fiecare viață se desfășoară sub un semn. Semnul meu: Păduri ce-ar fi putut să fie și niciodată un vor mai fi.” Această afirmație poate fi îndreptată spre spiritul binefăcător al Sânzienei care ar trebui să viețuiască pe câmp sau în pădure, fiindcă ea a avut momente în care a respins relațiile umane, s-a despărți, de exemplu, civilizat de Alexandru Bujor. Conduita sa nonconformistă poate fi explicată tot onomastic. Florile, sânzienele, se culeg în zorii zilei, personajul se îndrăgostește nebunește de scriitorul Bujor la nouăsprăzece ani, dă naștere în această perioadă la doi copii, la Ana, pe care o va face cu Pavel Vas și la Maria, creată cu Alexandru Bujor, în timp ce tulpina şi seminţele, cum este şi firesc, toamna, la perioada maturității va divorța, devenind mult mai rațională, făcând acum alegeri înțelepte, căsătorindu-se cu Tudor Șerban. Conceptul Tudor face referire la acea dinastie engleză care numără 5 suverani: Henric VII, Henric VIII, Eduard VI, Maria și Elisabeta. Forma Tudor este o variantă a numelui în limba greacă Theodore (dar de la Dumnezeu). Astfel se poate explica, de ce el, doctorul chirurg, hematolog, Tudor, face parte din acea categorie restrânsă, care considera de datoria sa să împartă tot ce știa cu alții, care se bucurau de binele altora și de asemenea se poate înțelege insistențele lui de a se căsători cu Sânziana, pentru a reface cuplul adamic. Numele Șerban are conotații istorice. Însă, numele îşi are originile în substantivul „şerb”, care în latină avea forma de „servus” – „sclav”, „rob”. Strămoșii lui Tudor probabil au avut o astfel de condiție umană, de țărani, ce s-au declarat onorați de prietenia cu boierii. El spune că boieria și rasele pure sunt niște corcituri, uneori e bine să îți retragi ambasada și să dispari. Își continuă pleadoria, în fața Sânzianei, considerând că țăranii sunt selectivi, exigenți și circumspecți, că trebuie să cântărești barierele de clasă pe balanță de bijutier. Alexandru Bujor, primul soț al Sânzianei are un nume semnificativ cu felul său de a fi. Numele de Alexandru duce spre condiția social și morală a personajului, de leader al grupului din care face parte, este scriitor de meserie, îi place să fie apreciat, lăudat, să se scrie în gazete despre el, să fie sub reflectorul constant al criticilor, să îi fie măgulită opera sa. Acesta are o ironie benignă. Prenumele de Alexandru provine de la grecescul Alexandros care înseamna protector al bărbaților sau al oamenilor și este format din cuvintele „alexo” care înseamna a apăra, a proteja și „andros” care înseamna bărbat, om. Se pot astfel explica eforturile constante de a se împăca cu Sânziana, pentru a-și proteja căminul spart. Ochii săi cu pleoape care atârnă, ce par decupate din niște măști ale tragediei, conturează o 6 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 7

eseu atitudine masculină susceptibilă. intransigentă, Onomastic, privind lucrurile, studiile arată că cei care poartă acest nume au personalități puternice, sunt ambițioşi și independenți. Firea fermecătoare a acestora, îi face ușor plăcuți în orice împrejurare. Stârnește în jurul său, Alexandru, un val de admirații. El, un curtenitor desăvârțit, dornic de petreceri, setos de public până la frenezie, avea o lumină jucăușă-n ochi, era ros de niște lucruri obscure, care duceau la niște germeni ce se propagau uluitor de repede. Cu o vanitate excepțională la purtător, având o admirație pentru sexul frumos și pentru notorietate, ce aduce cu arivismul, acest personaj pare un amestec de talent mare și adevăr, poleit cu un prost gust desăvârșit, pe deasupra fiind și coleric, și țâfnoș și nestăpânit, așa cum îl observă. Maria, copilul semiorfan, cum îi plăcea să se definească, este fiica Sânzianei și al lui Alexandru Bujor. Prenumele ei este expresia purităţii, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Maria din „Arta Conversației”, devine o mamă pentru sora sa vitregă Ana și pentru copilul lui Tudor Șerban. În accepţiunea egipteană, numele Maria ar putea veni de la mry - iubit sau mr - iubire. Maria are o personalitate sclipitoare, debordantă, este o persoană ambițioasă. Ea folosea neologisme en voque pentru a-și enerva tatăl, pentru ea un personaj sictirizant. Joacă teatro ca o actriță cu mare talent, îndrumată de mână de maestru. Are un caracter sangvinic, vulcanic, întocmai ca prenumele purtat. Numele Smaranda în onomastică românească este foarte vechi. Numele este de origine românească și derivă din cuvântul smarand, ce este o variantă a cuvântului smarald, o piatră preţioasă transparentă, strălucitoare, de culoare verde. Originea numelui grecesc Smaragdos care are la bază cuvântul smaragdos, ce derivă din latinescul smaragdus şi care este de asemenea o variantă a cuvântului maragdos de origine semitică, corespunde la rândul său cuvântului de origine ebraică „bareqet” ce înseamnă strălucire. Doctorul Murgu are un nume predestinat. Caracterul său năvalnic este precum al unui cal. Avea ceva sălbatic, naratoarea precizează că era ca o vijelie-ntr-o pustă. Ducea mereu o luptă permanentă anticronometru. Tudor spunea că trăiește pe apucate, întocmai ca un animal ce un ajunge niciodată să se odihnească. Nu se știa când dormea sau când mânca. Era fugărit de timpul care era prea strâmt pentru generozitateaa lui, pentru risipa lui de sine. Se întorcea zdrobit acasă. Acest lucru, completa Tudor Șerban, ar explica comportamentul lui insolit. Ileana Sachelarie este una din amantele lui Alexandru, care îi cântă în strună, este formată dintr-un ciudat aliaj, ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 7

[close]

p. 8

eseu de compătimire și de nostalgie. Prenumele ei vine din greacă: torţă, făclie luminoasă, strălucirea soarelui, acest nume arătândune că omul bun şi credincios, prin exemplul vieţii sale, este pentru toţi cei din jurul său asemenea unei făclii luminoase ce alungă întunericul, arătând tuturor calea cea dreaptă, căci omul bun aduce lumină şi pace în mijlocul celor între care trăieşte. Acest lucru se petrece și în roman. Ea îi va dactilografia o parte din manuscrise și îi va purta noroc în activitea scriitoricească. Numele de Sachelarie atestă un nume clerical, deci vița nobilă a personajului feminin. Romanul este populat și cu nume străine ca cel al lui Mario Sidalgo, un admirator al Smarandei. Este un nume de origine latină, semnificând bărbătesc, brav, viril, viteaz. Matei Șerban (semnificaţia numelui este de „dar de la Dumnezeu”), Elvira Șerban fac parte din galeria de personaje care participă la evenimentele cu caracter social în acea epocă cooperatistă. Galeria de nume cu rezonanță puternică în opera epică va continua să frapeze naratarii. Apar schițate semiportretele profesoarei de germană, domnișoara Isachohn și al decanei de morală a fetelor la belet, Lili (numele ei vine de la florile de liliac, poate de aici, caracterul ei acid). Prenumele feminin Marilena este o variantă a numelui Maria. În ebraică, numele s-ar compune din mar, ce inseamna „picatura” plus yam ce înseamnă „mare”, deci „picatura de apa de mare”. Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci „cea draga”, „cea iubita”. Sunetele dobândite prin asociere cu obiectele identificate, ideile clare la care trimit numele sunt înzestrate cu înţelesuri relevante. Antroponimenele nu diferă de numele comun, naratoarea reușind să-i facă pe lectorii naivi și hermeneuți, în aceeași măsură să observe și să perceapă indicii asupra purtătorilor săi. Se observă că prin întreaga extragere a numelor proprii din romanul „Arta Conversației”, personajele au nume proprii valide. Impulsul onomasticii asupra actelor lor este semnificativ, predestinat, firește, pentru acest lucru trebuie scoase și contextele situaționale, pentru a nu-și autoștirbi calitățile și identitățille. Sub mănunchiul de semne lingvistice, dotate cu funcții simbolice pertinente și veridice, măștile lor cad. Corespondențele nume-act duc la perceperea prototipurilor reale ale persoanjelor. Simplele idei schițate prin onomastică îndreaptă lectorii spre semnele vizibile ale textului. Amănuntele funcționale discursive devin designatori senzoriali, cognitivi și emoționali. 8 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 9

poezie 13-18 Dumitru Andreca poezie 7. urme 1. ☆ ☆ ☆ am fost în tine, doamnă, ca într-o catedrală şi tremurau cu mine şi îngerii-n vitralii când sărutări păgâne îşi trimiteau vandalii să te despoaie toată de frumuseți de gală 2. în stil haiku acum oraşu-i stins în gesturi şi în semne o tulbure lumină se tânguie în scuturi febrile mâinile doar ard ca două ruguri mari de lemne pe forma trupului rămasă sub oxidarea de săruturi 8. ea chiar sunt precum ninsoarea mă topesc când îți ating obrajii 3. în stil haiku prin carnea asta bântuind nicicând n-ai să găseşti ieşirea 9. ☆ ☆ ☆ în întuneric vânt tăios răscoleşte biografia 4. în stil haiku trecere fulgerătoare pe cer soare sfârtecat de ger 5. în stil haiku adânc îți coboram în trup să dau de mine 10. drumul înapoi auzi străjerii zac în turnuri de cenuşă bărbații în idile nepăsători coboară păianjeni pun peceți pe lacăte la uşă în golul din fereşti noaptea-i tot mai murdară exfoliere senzuală hainele căzând muzical 6. drumul Chopin adâncind întunericul şarpe drumul se strânge doar noi în dans lunatic ne pierdem spre păduri din letargie-am tras iar turlele în sus sărutul să îl simt cu mii de guri când cai troieni în sânge strecori printr-un surâs dar vine o caleaşcă de fluturi negri trasă şi în văzduh te-nalță mâna rămâne-ntinsă păianjeni pun peceți pe lacăte la uşă iar drumul înapoi e o durere ninsă ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 9

[close]

p. 10

Camelia Cristea Mamă Mamă spune! Mamă cere... Cerului să-mi dea putere Că mă frâng prin mine iar Și-mi sunt zilele cu jar... Mamă tu mă știi prea bine Când mă rătăcesc prin mine, Lupi flămânzi atacă-n stână Fii te rog a mea stăpână! Ține-mi inima în poală Când hainii se răscolă Și dă-mi Înger Păzitor Sunt prin lume călător! Pune lacăt neputinței, Un genunchi căit credinței, Flacără în rugăciune Să ard răul de prin lume! Mamă sub veșmântul Tău Am să scap mereu de rău, Firul ierbii se despică Neputința mă irită... Timpul verdelui se surpă Tomna grea în mine urcă, Povârnișul se ivește Frunza veștedă-mi sporește... 10 poezie Mamă Bună nu lăsa Să mai plâng la poarta Ta Pune-mi mâna iar pe tâmplă Liniștea s-o simt adâncă! Iartă-mi zilele puține, Când nu m-am gândit la Tine Și din mare mila Ta Mai aprinde-n cer o stea! Iar din lacrimi adunate Ce au fost în mir păstrate Vin să-Ți spăl piciorul sfânt Prin faptă și în cuvânt! Costică Nechita Rondel de toamnă Toamna așterne prin crânguri covoare, Iar vântul doinește ușor printre vii; Iarna pe culme își face cărare Gătită-n dantelă de fulgi argintii. Când cerul își culcă nori peste zare Și picuri de ploaie dansează zglobii, Toamna așterne prin crânguri covoare, Iar vântul doinește ușor printre vii. Tropot se-aude și scâncet de care Ce vin către case cu umbre târzii; Undeva se aprind rugi în altare... Când noaptea dansează sub stele făclii, Toamna așterne prin crânguri covoare... Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 11

Ion Vanghele mi-e dor... mi-e dor de-atâtea lucruri moarte ce s-au pierdut... nu le mai ştiu pe care nu le mai pot scoate din paginile ce le scriu din magazinele ilustre, ce luminează pân'la colţ lumina curge-ncet din lustre pe reci modele pentru morţi mă pierd în gustul îndoielnic din nou apoi iar îmi revin se pune praful pe pomelnic pe valul de dantelă fin în stocul inepuizabil am căutat un zâmbet cald dar mi-a răspuns un domn amabil că-n jur e-o mare de asfalt sub cruce zace-acum trecutul cândva frumos şi generos sub tălpi se-ntinde rece lutul ne muşcă cerul viforos tot ce a fost s-a stins în grabă pe bancă zace doar un moş şi sub platan plânge o babă decoru-acesta friguros îţi mulţumesc draga măicuţă, cu paşii tăi că m-ai purtat doar norii prind să se asmută şi timpul iată ne-a uitat trec unii răsucind seminţe în gura lor păcate sparg femei schimbate la catrinţe corăbii scufundate-n larg poezie se plimbă valurile-n lung ecoul lor se surpă-n zid şi apele pe rând ajung lovind în paşii mei perfid de sus se prăbuşeşte ploaia de jos ne ducem plini de stropi ca un tangaj mişcă odaia şi caii-aleargă în galop pe insula din noi pustie pe care zace un copac îţi scriu acum o poezie în zile veştede ce tac prin uşile întredeschise coboară îngerii pe rând nisipul glezna mi-o cuprinse şi vântul suflă suspinând... Emilia Popescu Rusu Ultimul ceas Timpul îşi scutură aripa plămădită din acelaşi lut, prefăcut în nori de pulbere aurie toarsă în vârtelniţa lumii, în nopţi de povară. Apoi... o dimineaţă cu murmur stins despică pădurea albastră de sub pleope... Depărtări albastre se răsfrâng în ecouri le-a venit vremea ceasornicilor să amuţească şi pentru mama. În liniştea amiezii, pe dealul cu cruci doar regretele îşi poartă umbra prin lumânare. ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 11

[close]

p. 12

Gabriela Mimi Boroianu Blestem Știai că te-aşezasem sus pe boltă, Că te priveam ca pe un astru sfânt? Azi arde-n mine-o poftă de revoltă Și-aş vrea să dau cu tine de pământ! Te-aş fi urmat pân' la sfârșitul lumii Și viața pentru tine mi-aş fi dat, Azi te-aş închide în culoarea humii Din urma roții... după ce-a plouat! poezie în biserica vieţii e frig şi mă doare steaua nopţii devenită safir mă acoperă cu vise uitate de ani unul mai plânge, altul oftează mă-nchin, doar atât, scriu şi mă-nchin. Plouă cu lacrimi! Plouă cu stele! Mă dor genunchii de atâta urcat pe sufletul meu şi-au făcut cuib rândunele hotărâte să verse spre mine amar privesc chipul străinei în aghiazma vieţii se întunecă până ce noaptea uită de unde-a plecat stelele cad rânduri-rânduri în biserica vieţii rugăciunea răsună a bocet trufaş. Și te rosteam aproape ca pe-o rugă În care sufletul de bună voie-așezi, Azi vreau blestemul meu din urmă să te-ajungă Din dor prea mult și tu să sângerezi! Să-ți fie închisoare supărarea, Să mori în tine puțin câte puțin, Să simți și tu cât doare nepăsarea Și cum te arde-al vorbelor venin! Lucretia Ionescu Buiciuc Rugăciunea din biserica vieţii M-am târât pe rugăciunea din biserica vieţii, pe foile albe din albele nopţi bufniţa cântă a privighetoare şi ceaţa se lasă încet, mai încet, florile iernii le-am adus drept ofrandă Celui ce mângâie ceaţa în zori uitând că sufletul stă gata să cadă bufniţa aruncă o stea spre noroi. Plouă cu stele! Plouă cu durere! Sufletul, bolnav de uitare, s-ascunde după un colţ de mir AureliaAlbAtros Micuţa balerină Caldă, senină, zâmbitoare, micuța balerină, printre petalele de suflet și melodia cântată la un pian, prinde viață... un dans ademenitor de balerină, parcă ar ști cum e să fi o adevărată balerină... Privindu-i pasul, simți cum îți ia din suflet, toate durerile, trăirile, emoțiile,de zi cu zi și le transformă-n baletul ei, pe o scena micuță, în bucurie, veselie, puritate, dăruire, dragoste, o adevărată reverență sufletească, înfrumusețând prin prezența ei. Baletul ei, un suflet ce stă pe vârfuri în fața noastră face reverențe cu aripi de lebădă albă, dăruind formă frumuseții și excelență inimii. 12 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 13

Tatiana Dabija Armonie Luna tragică privește Într-o mută contemplare, Unde toate au să spună Nopții păsul său rănit. Când credința din credință Naște-alături o lumină Și durerea din durere Poate naște un sfârșit. Lăcrămând adie visul Singuratice izvoade Fremătând în agonie Lucruri simple și compuse. Întrebări ispititoare Într-o mută armonie Răvășesc în amintire Tot ce-n viață am iubit. Frunza ramul ce-și desface Se desprinde de la trup, Unde toate au să spună Nopții păsul său rănit. Când credința din credință Naște-alături o lumină Și durerea din durere Poate naște un sfârșit... poezie Biblioteca din Alexandria Îndătinat și nestatornic vântul, Nestăvilit parcan de sentimente Ca parodie ne orbește gândul Înveșnicind faimoasele sonete. Au ars în flăcări mii de cugetări Fântâni săpate-n pagini de istorii În cicluri neștirbite: ierni și veri Ne fură timpul în care suntem provizorii. … chiar dacă Chiar dacă lacrima se face ghem, Chiar dacă cu-mprumut iubire nu e, Chiar dacă dragostea nimic nu iartă, Fără de ea nici rost în lume nu e. Chiar dacă în final suntem străini Şi clipa a trecut în grabă, Decorul s-a schimbat şi dalbă E pleata printre amintiri. Chiar dacă dincolo de noi nu e nimic, Chiar dacă ploaia printre noi trecu, Din zborul său căzut iubirea Că moare nici nu pricepu. ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 13

[close]

p. 14

Nicu Doftoreanu Tangoul tăcerii noiembrie Scuturându-mă de gânduri Ziua cerne-n rânduri, rânduri, Dorul care-mi tot şoptea: Va veni într-o zi, Va veni! Va veni! Dar în tainicul răstimp dintre A VREA şi A FACE, Presimt clipa de Olimp: CÂND SUNT ZEU! CÂND POT PREFACE, Chiar pe-acela care zace În semãnător de viaţã. Defrişându-mă de vise realitatea mă previne: – Vezi, cărările-s deschise doar acelui ce revine la cunoaşterea de sine! Cu iubiri demult apuse, Puse-n strop de apă vie, Lacrimi pe cale-a se naşte Desprind sufletul privirii Din pericolul ce paşte … revenirea rãtãcirii... Şi... renunţ la întrebare. Când simt soarele că moare... Parcă sufletu-mi dispare: În Noiembrie-i prea mult DOR! Dor de linişte, de pace... 14 poezie de Tangoul soldatului necunoscut (pentru cei căzuţi la datorie în primul război mondial) Motto Muică, suntem neam de piatră Când e vorba pentru vatră, … Cântec Oltenesc – Virgil Carianopol (1908 – 1984) Eu sunt soldat necunoscut Uitat atunci,…demult, sub scut Dar ridicat adeseori, Prin monumente până-n nori! Aş vrea aşa de mult să ştiţi... C-aveam copii, C-aveam părinţi, Un singur lucru nu aveam... Şi pentru el atunci luptam: N-aveam o ROMÂNIE MARE... Dorită şi-astăzi cu ardoare! De-aceea-ntreb de-aici, de jos... De ce n-aţi tras nici un folos Din lupta dus-atunci de noi? De ce ne-aţi declarat eroi? Azi m-am întors dar n-am găsit Decât pământul părăsit! Necultivat,... dar jinduit, Deoarece l-am îngrăşat Cu corpul nostru de-altădat Spuneţi-mi: Unde s-a greşit?! Pe-acest pământ de-a devenit Aşa povară la trăit? Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

[close]

p. 15

proză proză 28-33 Adrian Istrate În noapte (fragment) Se întâlniseră într-un bar întunecos iar pe chipul ei se așterneau umbrele unor suferințe îmbătrânite de-acum. Vorbea aproape fără șir iar în rumoarea din jur îi era greu să o urmărească. – Așa că să nu îmi vorbești mie de sinucidere pentru că sunt persoana care te ajută să o faci... O să sufăr câțiva ani și trece... spunea bătînd cu unghia lungă a arătătorului în blatul de sticlă al mesei... Nu știa cum ajunsese din nou la subiectul ăsta care îl înfuria de fiecare dată... Un loc comun în filozofia ei de orfană dusă de vânt după moartea părinților. Deprinsă de atunci să trăiască printre morți se transformase întro ființă egoistă și nemiloasă din pricina lipsei de afecțiune a anilor de tăcere care urmaseră... Pentru ea nu exista ajutor, dacă se întâmpla să te prăbușești te lua la șuturi și îți întorcea spatele... Ridică-te singur, spunea... Dacă nu mai poți crapă!... – Viața e așa cum e și depinde numai de tine să o trăiești fără să-ți pui întrebări de prisos... – Tu și părerile tale categorice... În opinia mea ai împrumutat mult prea mult din filozofia motivațională ieftină care circulă pe rețelele de socializare, iar tu ai talentul de a ascunde gunoiul sub preș, lăsînd în urmă multe din problemele neplăcute nerezolvate, convinsă că ceea ce n-ai putut clarifica atunci le va rezolva timpul sau uitarea... Nu știu dacă e fatalism sau frivolitate în ceea ce te privește dar eu prefer să duc lucrurile până la capăt și să închid capitolele, nu mă pot autosugestiona, adică nu mă pot minți cu bună știință deoarece experiența m-a învățat că voi plăti la un moment dat... Ceea ce m-a surprins la tine a fost tocmai faptul că după o viață tumultoasă care ar fi trebuit să te facă extrem de pragmatică ai ajuns să-ți pui aceleași întrebări ca oricare gospodină în capot înflorat preocupată de prețul legumelor și de liturghia de duminică... Adică viața tihnită sau satisfacția sufletească?... Poate tocmai asta este pedeapsa ta, pentru că la momentul ăsta nu ai libertatea de a alege... Avînd responsabilitatea celor doi copii e absurd să-ți închipui că vei putea renunța la viața cenușie și mic burgheză de acum deși de ceva vreme te chinuie această dilemă. Pentru mine e evident că o asemenea idee trebuia înăbușită din fașă. Inițial am crezut că îți dorești, asemenea multor femei aflate în situația ta, o mică evadare încercînd să furi câteva momente de viață adevărată cotidianului însă m-am înșelat. Le voiai pe amândouă precum o școlăriță. Încă mai visai la făt frumos pe cal alb... Poate ăsta e și motivul pentru care ai ales să mă umilești comparîndu-mă cu prietenii tăi rași în cap pentru că le-a căzut părul, obezi de la prea multă nepăsare, preocupați de chiolhanuri, fotbal și mașina personală în care își satisfac din când în când fanteziile erotice recurgând la câte o prostituată ieftină de la marginea drumului, pe care o tratează ca pe o treanță ca de altfel pe oricare dintre femei... Ai ajuns până acolo încât mi-ai spus că ei sunt adevărați tăi prieteni și că nu am de unde să înțeleg relațiile ,,complicate'' dintre voi... Eu eram altceva, nu ști ce... Și nu aveam ce căuta printre ei... Corect mi-am spus, dar mă întreb totuși dacă te-aș fi tratat în același mod cum ar mai fi avut loc discuția asta?... E dureros să constat că ipocrizia societăți care ridică în slăvi morala și ANUL III, serie nouă, nr. 11 (32), noiembrie, 2016 15

[close]

Comments

no comments yet