Revista Melidonium nr.VI

 

Embed or link this publication

Description

revistă a Societăţii Culturale George Radu Melidon din Roman, director fondator Emilia Ţuţuianu

Popular Pages


p. 1



[close]

p. 2



[close]

p. 3

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Publicistul George Radu Melidon şi întemeierea primei biblioteci publice la Roman - 130 de ani de la înfiinţare EMILIA ŢUŢUIANU DOSPINESCU eorge (Gheorghe) Radu Melidon s-a născut la 13 martie 1831, la Roman, în familia p r o f e s o r u l u i G h e o rg h e ş i 1 Ecaterina Melidon . După terminarea ciclului primar de învățământ, urmează exemplul fratelui său mai mare Grigore, şi se înscrie la Academia Mihăileană 2 din Iași , pentru a studia literatura și istoria, până în anul 1855 când este trimis pentru a studia matematica la Paris3. Poliglot desăvârşit, cunoștea germana, franceza, latina și greaca, s-a familiarizat cu literaturile acelor popoare „cu scop ca apoi să producă resultatele acelora și în literatura năciunală rumână”4. Pedagog de vocație, militant al ideii naționale, ocupă funcții administrative importante în învățământul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din România, contribuind la reorganizarea și dezvoltarea acestuia. Dintre foștii dascăli de la Academie au avut legătură cu cariera sa viitoare profesorul de retorică Dimitrie Gusti și profesorul de istorie Theodor Codrescu. Lui Dimitrie Gusti i-a dedicat Melidon și prima lucrare apărută în 1858, iar debutul în presă la făcut la ziarul Zimbrul condus de Theodor Codrescu. În 1868, în calitatea lui de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice din România și de președinte al comisiei însărcinate de domnitorul Carol I cu înființarea Școlii Normale de la București, Dimitrie Gusti îl numeşte pe George Radu Melidon primul director al acestei instituții. A fost un ager polemist, înzestrat cu vervă, umor și spontaneitate şi un om sincer înzestrat cu curajul opiniei, pe care și-o exprima fără ezitare. Printr-un Decret din 9 ianuarie 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza mulțumește lui George Radu Melidon5, numit șef de secție în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, pentru rezultatele obţinute. În 1871 a participat în fruntea unei delegații de cadre didactice din învățământul secundar la Marea Serbare de la Mănăstirea Putna (15-16 august), unde a avut ocazia să-i cunoască pe reprezentanții tinerei generații de studenți români din străinătate, între care Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu. A locuit şi la Bucureşti împreună cu soţia sa Elena şi fiul lor Dimitrie-Radu Melidon, iar din luna octombrie a anului 1881, din cauza problemelor de sănătate, s-a pensionat și s-a retras la Roman, unde a continuat să predea ca profesor suplinitor la Gimnaziul Roman Vodă. S-a stins din viață în 1897, la Roman, după o boală necruțătoare și a fost înmormântat în cimitirul orașului natal. În anul 1885, printr-o donație de carte către Primăria Roman, a pus bazele primei biblioteci publice din orașul natal, donaţie ce a constat din 228 de cărţi ce şi-au avut locul în holul primăriei din Roman. Profesorul Alexandru Epure, autor al unei scurte monografii despre George Radu Melidon, apărută în anul 1942, îl caracterizează astfel: ,,… acest fiu al Romanului a fost un distins membru al corpului didactic, un spirit ales, care a onorat școala românească prin activitatea desfășurată pe teren pedagogic și cultural, iar prin publicistică a contribuit la luminarea minții concetățenilor săi; a pus și bazele unei biblioteci publice în orașul său natal deși era un om sărac și avea un fiu de viitorul căruia trebuia să se îngrijească...” www.melidonium.ro 1

[close]

p. 4

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Primul pas spre realizarea unei biblioteci publice la Roman este făcut odată cu intenţia omului de cultură George Radu Melidon de a face o donaţie de carte comunei sale natale, aşa cum reiese din cererea cu nr. de înregistrare 1662, purtând data de 2 aprilie 1885, adresată primarului comunei Roman; prezentăm mai jos transcrierea documentului: Roman, 2 aprilie 1885 şesezeci lei. În dată ce Onor. primăria, va binevoi a'mi face cunoscut formal că primeşte această oferire în condiţiunile propuse, eu donatorul George Radu Melidon, voi depune de îndată cărţile şi dulapul în gestiune, însărcinându-mă a le aşeza numerotate şi cataloga în regula cerută pentru bibliotecile publice. Rugându-vă să primiţi, Domnule primar, asigurarea celor mai depline consideraţiuni, nu mă pot opri de a ne exprima şi fericirea ce simt de a putea face această oferire în timpul când comuna se găseşte reprezentată prin o persoană de meritele Domniei Voastre şi cu deosebită competenţie în aprecierea cea mai raţională a lucrurilor de felul acesta. George Radu Melidon Urmare a scrisorii prin care George Radu Melidon îşi manifestă dorinţa de a face donaţia de carte, primarul comunei Roman, dr. Pandele Grigorescu, propune „… a se admite înfiinţarea unei biblioteci publice în comuna Roman”, în şedinţa din 11 aprilie a Consiliului Comunal, conform înscrisului din arhivă: No 1255 Dlui George Radu Melidon 1855 April 22 Consiliul comunal în şedinţă de la 11 ale vos cuvenitei, având în vedere declaraţiunea d datată 2 April, cu deosebită plăcere a primit ofranda ce aţi făcut, consistând în 216 volume cărţi legate, relative la istorie, litere şi sciinţă, cu dulapul de care mencionaţi; în condiţiunile şi scopul propuse. Conform autorizaţiunei ce am, vin în numele Consiliului, a vă exprima vii mulţumiri pentru această ofrandă, recunoscând încă un act de mare vostre importanţă săvârşit de d , cel ce în toate ocaziunile aţi fost în fruntea faptelor frumoase. Domnule Primar, Considerând că Romanul posedă de mai mulţi ani, mai multe şcoli primare şi secundare publice şi private, care au trebuit să producă măcar cetitori cu dorinţă de a-şi spori cunoştinţele şi a-şi satisface curiozitatea prin lectură. Am onoarea a oferi în dar Comunei mele natale Romanul două sute şasesprezece volume cărţi toate legate şi relativ la ştiinţă, litere şi istorie naţională dupre alăturatul inventar, ca un prinos cetăţenesc din singura avere ce am. Domniei Sale D. primar al Comunei Roman … putut realiza dupre învăţăturile părinţilor mei şi pe cele pe care am lucrat în toată viaţa mea de preste şesezeci ani, spre a forma onorabila comună cu aceste cărţi rari şi alese, un început de bibliotecă publică sub următoarele condiţiuni: 1. Această colecţiune va purta neschimbat numirea de Melidonium spre veşnica pomenire a numelui familiei mele arborigena Romanului şi va sta veşnic în un dulap deosebit cu inscripţiunea de mai sus, în salonul principal al primăriei comunale, împreună cu fotografia donatorului. 2. Onorabila primărie va pune cărţile la dispoziţiunea oricărui amator spre cetire şi cercetare după regulamentele ce va găsi de cuviinţă a face dupre timp şi împrejurări însă numai în cuprinsul localului primăriei, iar în afară cărţile nu se vor împrumuta nimănui, afară de persoane vrednice de credinţă şi cu depunere de garanţie a valoarei întregului opu, dupre cum se indică în special pentru fiecare, prin mai sus menţionatul catalog cu o valoare totală de patru mii patru sute 2 www.melidonium.ro

[close]

p. 5

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Această hotărâre a Consiliul comunal a fost publicată în presa locală de către primarul Pandele Grigorescu. o N 1379 -1855 ,April 29 -Publicaţiune pentru diar Domnul George Radu Melidon, vechiu profesor, cetăţean din această urbe, a bine-voit a oferi pentru înfiinţarea unei biblioteci în Comună No de 216 volume cărţi legate, destul de valorose, relative la ştiinţe, litere şi istorie naţională, cuprinse într-un frumos dulap, care va purta ad-memoriam numele de donaţiunea „Meledonium” însoţit de fotografia sa. Subscrisul primar primind foarte bucuros aseminea ofrandă, am pus'o în cunoscinţa Consiliului comunal în şedinţa de la 11 ale curentei şi cu toţii au admis'o luînd decisiune: să se înfiinţeze o bibliotecă publică la comuna Roman, autorisindume a lua demersele cuvenite întru acesta. Tot odată m'a însărcinat a exprima în numele consiliului, vii mulţumiri pline de recunoştinţă onor, Dlui Melidon, care în tote ocasiunele a fost în fruntea faptelor frumoase. Doresc ca ofranda făcută de D-l Melidon să serve de exemplu, găsind mulţi imitatori, ca astfeliu să putem ajunge la realizarea unei frumoase colecţiuni, înavuţind biblioteca noastră publică din urbea Roman. Primar Dr. Grigorescu Profesorul Doru Mihăescu aprecia: ,,Titlurile conţinute în listele respective ne oferă de asemenea posibilitatea de a remarca atât valoarea deosebită a fondului de carte şi periodice care urma a fi donat, cât şi orizontul larg şi divers al preocupărilor eruditului intelectual romaşcan, mergând de la lucrări literare româneşti, mai vechi sau mai noi, precum Satirele lui Antioh Cantemir ori Poeziile lui Gheorghe Asachi, la lucrări lingvistice, precum Limba după documentele vechi (în Cuvinte din bătrâni, III, Bucureşti, 1878-1879, a lui B.P. Hasdeu) sau Academia Română, Dicţionar (A.T. Laurian, I.C. Massim, Dicţionarul limbei române …, I-III, Bucureşti, 1873-1877), la lucrări de filologie clasică, precum G. Bernhardy, Griechische Litteratur (Grundriss der Griechischen Litteratur …, III, Halle, 1852-1856) (ediţia a II-a; ed. a III-a, Halle, 1856-1861 = 3 vol.) ori texte din Iulius Caesar, Tacitus, Titus Livius, la lucrări juridice, de la Pravila lui Matei Basarab (Îndreptarea legii, Târgovişte, 1652) la Dreptul public al românilor, de Simion Bărnuţiu, Iaşi, 1867, la lucrări privitoare la educaţie şi învăţământ (Educaţiunea copiilor, a lui Ioan Popp, Bucureşti, 1869, Lepturariul românesc, a lui Aron Pumnul, Viena, 1865, Şcoalele săteşti în România. Istoricul lor, de la 1830-1867, a lui V. A. Urechia, Bucureşti, 1868), la lucrări de istorie naţională, europeană şi universală (Istoria pentru începutul românilor în Dacia, a lui Petru Maior, Buda, 1834, Hronica românilor şi a mai multor neamuri, a lui Gheorghe Şincai, IIII, Iaşi, 18531854, Letopiseţele Ţării Moldovei, editate de Mihail Kogălniceanu, I-III, Iaşi, 1845-1852, Eteria sau jalnicele scene prilejite în Moldova de răzvrătirile grecilor, a lui Alecu Beldiman, Iaşi, 1861, Creştinismul în Dacia şi creştinarea românilor, a lui Ghenadie Enăceanu, Bucureşti, 1878, Istoria bisericească a românilor, a lui Filaret Scriban, Iaşi, 1877, Istoria critică a românilor, a lui B.P. Hasdeu, Bucureşti, 1873, Cronica Huşilor şi a Episcopiei cu asemenea nume, Cronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, III, ale episcopului Melchisedec Ştefănescu, Bucureşti, 1869, respectiv 1874-1875, Histoire de la Campagne de France, a lui Ferdinand Delannay, Paris, 1871, Origine de ľAlemagne et de ľEmpire germanique, a lui Jules Zeller, Paris, 1872, Aus Metternich's nachgelassenen Papieren Herausgegeben von dem Sohn des Staatskanzlers Fürsten Richard Metternich Winneburg, III, V-VII, Viena, 1880-1883, Histoire universelle …, a lui Victor Duruy, Paris, 1878), la lucrări de biologie (Charles Darwin, Ľorigine des espèces …, Paris, 1873 şi Voyages ďun naturaliste autour du monde …, Paris, 1875), la lucrări de agronomie (Ion Ionescu (de la Brad), Agricultura română din judeţul 3 www.melidonium.ro

[close]

p. 6

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Dorohoi, Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Agricultura română din judeţul Putna, Bucureşti,1866, 1868, 1869), la lucrări privitoare la studiul şi răspândirea Bibliei (I. H. Rădulescu, Biblicele sau notiţii istorice, philosophice, religioase şi politice asupra Bibliei, Paris, 1858; Louis Jacolliot, La Bible dans ľInde. Vie de Iezeus Christna, Paris, 1869), la studii de statistică (Analele statistice ale României, apărute începând din anul 1860, sub conducerea lui Dionisie Pop Marţian), la lucrări de geografie românească şi universală (de la Descrierea Moldovei, a lui Dimitrie Cantemir (ed. Iaşi, 1851) la Tour de Monde, de Paris à Bucarest) etc.” O scrisoare din luna noiembrie a anului 1885 a D-lui. George Radu Melidon către Primăria Romanului, consemnată în arhive, precizează: Domniei Sale D. primar al comunei Romanul Prin adresa Dstră No. 1255 din 22 aprilie anul curent şi văzând din ea că Onor Consiliu Comunal, au bine voit a primi ofranda de cărţi ce am avut fericirea a pute face comunei mele natale, pentru crearea unei biblioteci publice; în condiţia sub propuse de mine prin declaraţia de la 2 aprilie, am onoarea a depune, o dată cu aceasta în primăria Domniei Voastre: 1.Două sute douăzeci şi opt volume legate relative la diferite scrieri istorice, ştiinţifice şi literare, dupre specificarea indicată prin anume catalog 2.Un tablou imprimat cu rame şi sticlă, purtând inscripţiunea Meledonium şi cuprinzând fotografia donatorului şi catalogul cărţilor oferite esplicate şi numerotate în ordinea lor de bibliotecă 3.Un dulap mare de lemn…în şuruburi de desfacere şi refacere dupre trebuinţă, lustruit mahon şi cu trei uşi…. Închei, Domnule primar prin a vă ruga să bine voiţi a regula adeverirea cuvenită pentru primirea celor de mai sus şi prin a ..în modul cel mai deplin pentru consensul cu care aţi bine voit a face să se primească de concetăţenii mei această donaţiune mică, dar care este de natură a provoca cu timpul sporirea şi a Romanului nostru precum odinioară a Romei din urbe în orbe, dacă este adevărată acsioma strămoşească mers agitat molcom, că, adeca, numai mintea sporeşte lumea cu asia credenţă am făcut oferta mea… meu dar am dat tergului meu natal pentru a ne pute retrage cu cuvintele marelui nostru Asachi: Lucrul şi al meu repaus Primiţi vă rog Domnule primar şi cu această ocaziune, consideraţiunea cea mai deplină 4 Georgiu Radu Melidon 17 ... (noembrie) se va adeveri primirea donaţiunei D.lui Melidon...adresantul mulţumeşte Comunei pentru acest Act Donaţia de carte este realizată probabil în data de 17 noiembrie anul 1885, după cum rezultă din textul scrisorii adresate domnului primar al comunei Roman de către George Radu Melidon, când pe lângă cele 228 volume de cărţi (faţă de 216 iniţiale, enumerate iniţial în scrisoarea din 2 aprilie) donează primăriei şi un tablou imprimat cu rame şi sticlă, purtând inscripţia Meledonium , cuprinzând fotografia autorului împreună cu catalogul cărţilor oferite şi un dulap de lemn pentru păstrarea acestora. În data de 2 decembrie a anului 1885, primăria comunei Roman mulţumeşte donatorului, profesorul George Radu Melidon. No.4542 Domnului Georgiu Radu Melidon Biblioteca ce aţi oferit comunei, compusă din cărţile specificate în tabloul imprimat, cu fotografia domniei voastre aşezate şi depuse întrun dulap special, primindu-se cu petiţiunea ce miaţi adresat la 17 noiembrie, am onoare a vă adresa cele mai vii mulţumiri pentru acest gest, care va transporta posterităţii spre laudă, inscripţiunea ,,Meledonium” www.melidonium.ro

[close]

p. 7

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE În anul 2008, la Roman a fost înfiinţată Societatea Culturală George Radu Melidon, la iniţiativa poetei Emilia Ţuţuianu, ce reuneşte intelectuali ca: prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, dr. Vasile Ursachi, publicistul Gh. A.M. Ciobanu, pictorul Iosif Haidu, ca un prinos de recunoştinţă faţă de omul de cultură George Radu Melidon, care prin generozitate şi dragoste de semeni şi cultură a oferit Romanului fondul de carte al primei biblioteci publice, care aniversează anul acesta 130 de ani de la constituire. Societatea Culturală George Radu Melidon are ca obiectiv promovarea valorilor culturale locale romaşcane . Din anul 2011, Societatea Culturală George Radu Melidon editeză Revista Melidonium online. Lumea cultural-artistică românească din ţară şi diaspora ia altfel cunoştinţă de existenţa vieţii cultural-artistice din oraşul Roman. Valori culturale moştenite şi prezente sunt promovate în spaţiul virtual. Colaboratori din ţară şi diaspora (Statele Unite, Moldova, Germania, Italia, Franţa, Canada etc.) sunt prezenţi în paginile Revistei Melidonium, convinşi fiind că o societate nu poate fiinţa decât prin cultură. Note: 1 Epure, 1942, p.5 2 Dicționarul Literaturii Române, de la origini pînă la 1900 3 Istoria literaturii române. Vol. 2, p. 758 4 Aron Pumnul, Lepturariu românesc, vol. IV, partea a II-a, Viena, 1864, p. 255. 5 Epure 1942, p. 11 5 www.melidonium.ro

[close]

p. 8

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Cea dintîi odă închinată poetului Mihail Eminescu F ION FILIPCIUC Cum nu avem nici un motiv să bănuim că Grigori Milidon ar fi citit pînă în acel ceas din august 1870 versurile semnate de M. Eminescu în broşura Lăcrimioarele învăţăceilor gimnăsiaşti den Cernăuţi la mormîntul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul răpăusat într-a 12 / 24 Ianuariu 1866, ori în revista „Familia” de la Pesta De-aş avea (an II, nr. 6, din 29 februarie / 19 martie 1866); O călărire-n zori (an II, nr. 14, din 15 / 27 mai 1866); Din străinătate 6 (an II, nr. 21, din 17 / 29 iulie 1866); La Bucovina (an II, nr. 25, din 14 / 26 august1866); Speranţa (an II, nr. 29 din 11/ 23 septembrie 1866); Misterele nopţii (an II, nr. 34, din 16 / 28 octombrie 1866); Ceţi doresc eu ţie, dulce Românie (an III, nr. 14, din 2 / 14 aprilie 1867); La Heliade (an III, nr. 25, din 18 / 30 iunie 1867); La o artistă (an IV, nr. 29, din 18 / 30 august 1868); Amorul unei marmure (an IV, nr. 33, din 19 / 2 octmbrie 1868); Junii corupţi (an V, nr. 4, din 31 ianuarie / 11 februarie 1869); Amicului F. I. (an V, nr. 13, din 30 martie / 11 aprilie 1869) sau din broşura La moartea principelui Ştirbey (Bucureşti, aprilie 1969) , trebuie să presupunem că admiraţia poetului ieşan a fost stîrnită doar de cele două poezii publicate de M. Eminescu în revista „Convorbiri literare” Venere şi Madonă (an IV, nr. 4, din 15 aprilie 1870) şi Epigonii (an IV, nr. 12 din 15 august 1870) din Iaşi. Oda însăilată de Grigori Milidon este importantă, înainte de toate, din perspectiva istoriei literaturii române, pentru că sesizează şi exaltă geniul poetului M. Eminescu, limba armonioasă, uimind precum „cântul unui zeu”, ceea ce rămîne o intuiţie fericită şi exactă, cu atît mai de admirat cu cît se întemeiază doar pe versurile celor două poezii publicate de Eminescu în „Convorbiri literare” (aprilie-august 1870); apoi admiratorul insinuează că scepticismul eminescian este rodul „îndoinţei” şi neîncrederii în expresia unui gînditor luminos „pe fruntea-ţi dalbă unde-o rază străluceşte” , întrucît îi lipseşte credinţa în divinitatea ce ocroteşte România. Însă Eminescu îşi exprimase de la bun început neîncrederea în reuşita versurilor din Epigonii, căci în scrisoarea „Viena în 17 / 6 / 1870 st. n.” către Iacob Negruzzi observa cu îndreptăţire: „Poate că «Epigonii» să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a precedesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită dar rece. Prin operele liricilor români tineri se manifestă acel aer bolnav de şi dulce, pe care germanii o numesc Weltschmerz. Aşa Nicoleanu, aşa Schelitti, aşa Matilda Cugler e oarecum conştiinţa adevărului trist şi sceptic, invins www.melidonium.ro

[close]

p. 9

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE de către colorile şi formele frumoase e ruptura între lumea bulgărului şi lumea ideei. Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale; îndată însă ce conştiinţa vine că imaginele nu sunt decât un joc: atuncia după părerea mea se naşte neîncrederea sceptică în propriile sale creaţiuni. Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul generaţiunii noi, şi cred cu drept.” De fapt, poetul lucra harnic pe linia contestatară creionată de Titu Maiorescu, care În contra direcţiei de azi în cultura română (1868) decretase de la bun început: „Viţiul radical în toată direcţia de astăzi a culturii noastre este neadevărul; … neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pînă şi în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public.” Şi să nu uităm că Titu Maiorescu îşi publica Direcţia nouă în poezia şi proza română abia în 1872, unde avea să-l gratuleze pe tînărul M. Eminescu prin formula „poet în toată puterea cuvîntului”. Oda lui Grigori Melidon este un prim text iconodul faţă de măiestria versificaţiei eminesciene, dar întrucîtva şi polemic împotriva scepticismului tînărului poet, viersuitorul încercînd să-l convingă pe cel „sombru de gânduri” spre a fi încrezător în viitorul poporului român, în măsura în care poporul îşi va păstra credinţa strămoşească în Dumnezeu. Cercetătorul Florin Faifer nu îl va reţine totuşi pe Grigori Milidon în Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei R. S. R., Bucureşti, 1979, probabil din pricină că nu i-a întîlnit semnătura pe nici o carte sau broşură, în ciuda faptului că, pentru fratele George Radu Melidon, istoricul literar ieşan întocmeşte cea mai bogată fişă bio-bibliografică prelucrată şi rezumată apoi în mai toate ulterioarele dicţionare ale literaturii române, oferind însă peste cîţiva ani, în Dicţionarul general al literaturii române, 2005, în articolul despre George Radu Melidon, două amănunte şi despre Grigore Melidon „Un frate, Grigore, profesor la Academia din Iaşi, a scris şi el versuri.” , fără a preciza unde şi cînd şi, mai cu seamă, fără a menţiona oda închinată lui Eminescu în august 1870. Deocamdată, aflăm din volumul aniversar De la Academia Mihăileană la Liceul Naţional, 100 de ani, 1835-1935, alcătuit de Constantin Ierbiceanu, Constantin I. Andreescu, Gh. Ungureanu, Mihail Sadoveanu, Gr. Scorpan şi Gr. T. Popa, că în această instituţie şcolară Melidon Grigore a fost profesor de română între 19 septembrie 1856-ianuarie 1865 şi de matematică între 25 ianuarie1865-2 februarie 1867. Aşadar, Grigore Melidon este un moldovan din dulcele tîrg al Ieşilor şi în mod sigur nu îl cunoştea, în vara anului 1870, pe Eminescu; mai tîrziu îi va fi citit şi alte poezii în „Convorbiri literare” dar mai cu seamă articolele din „Curierul de Iassi”, pe cînd poetul vieţuia în fosta capitală a Moldovei, şi negreşit că, din noiembrie 1877, îi va fi urmărit cu interes încrîncenările gazetăreşti din „Timpul” de la Bucureşti. Fireşte că la apariţia poemei Luceafărul în „Convorbiri literare”, 15 august 1883, profesorul Grigore Melidon de la Academia Mihăileană din Iaşi a trăit o mare bucurie, văzîndu-şi confirmată intuiţia „Când accentul tău sonore şi-a ta limb-armonioasă / Pune omul în uimire, ca la cântul unui zeu…” pe care şi-a exprimat-o în urmă cu 13 ani în ziarul „Secolulu”. Textul ce ne interesează închinat lui Eminescu, din 5 septembrie 1870 , este semnat Grigori Milidon şi înregistrat sub nr. 14397, în M. Eminescu, Opere, vol. XVII, Bibliografie, Partea I (1866-1938), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999, iar la index chiar Milidon Gregor. Dar să nădăjduim că asemenea alunecări printre vocale, de la „e” la „i”, nu ne pot împiedica să aflăm adevărul. În orice caz, patronimul celor doi fraţi Milidon, Melidon, Melidonu sau chiar Meledon ar putea să parvină de la o familie de greci, armeni sau aromâni pribegiţi în ţările române din insula Meleda (în suprafaţă de vreo 100 m/p, cu doar 1623 de locuitori pe la început de secol XX), aflată spre coasta Dalmaţiei, în aproprierea oraşului Ragusa (Dubrownik, de astăzi). Părinţii celor doi fraţi Grigore, mai mare; George născut în 13 martie 1831 şi decedat în 11 mai 1897 vieţuiau în oraşul Roman, Gheorghe, învăţător, şi Ecaterina, odrasla unui preot, şi le-au oferit băieţilor educaţie serioasă şi oarecari resurse pentru a urma şcoli înalte în Moldova sau chiar la Paris. Pentru că şcolerul Mihail G. Eminoviciu de la Obergimnasium din Cernăuţi a citit în mod sigur în Lepturariu rumînesc cules den scriptori rumîni…, den clasa VIII a gimnasiului de sus de Arune Pumnul, profesoriu de limba şi literătura rumînă în gimnasiul plinariu den Cernăuţi, Tom IV, partea 2, Vieanna, 1865, articolul Referinţele comerciale ale Rumînilor moldoveni cu Genovenii înăinte şi după înfiinţarea statului Moldovei. Ocuparea Ucrainei de princepele Duca, semnat Gorgiu Radul Meledon (1831) şi precedat de o notiţă biografică (p. 275-285), nu-i de crezut că versurile din „Secolulu” l-au lăsat indiferent. Date biografice despre Grigore Radu Melidon nu avem încă la îndemînă bunuim că s-ar fi născut în Roman, înaintea fratelui său George, unde a urmat şi cursurile gimnaziului din oraşul natal, după care ajunge profesor la Liceul Naţional din Iaşi, predînd limba şi literatura română şi… matematicile şi nu ştim decît că mai semnează oda La mormântul lui Ştefan cel Mare, cu următoarele versuri, în ziarul „Secolulu”, Iaşi, an IV, nr. 21, 8 iulie 1871, p. 4: 7 www.melidonium.ro

[close]

p. 10

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Acelaşi Grigore Radu Melidon propune în ziarul „Secolulu” din Iaşi (an III, nr. 24, 5 august 1871, p. 3) un interesant eseu intitulat Matematicele residă în Verbul Divin, pe care-l reproducem în întregime cu speranţa că textul a fost citit şi de tînărul M. Eminescu: Ceea ce ar fi întrezărit M. Eminescu drept o prevestire a omagiului preparat de studenţii români din Viena prin întrunirea la mormîntul marelui voievod moldav. Cum fraţii Melidon au participat şi ei la Serbarea de la Putna, duminică, 15 / 27 august 1871, se prea poate să-l fi cunoscut şi pe secretarul Comitetului aranjor, Mihail Eminescu. Fratele lui Grigore, profesorul George Radu Melidon, închinase şi el versuri La coroana lui Ştefan cel Mare, în urmă cu vreo paisprezece ani, în Calendar pentru români pe anul 1857, anul al XVI, Iaşi, Tipografia Institutului Albinei, 1857, p. 121-122 (după o copie oferită cu aleasă generozitate de scriitorul Liviu Papuc), care nu vor fi scăpat lecturilor lui M. Eminescu, fie în biblioteca părinţască din Ipoteşti, fie în cea a gimnasiaştilor den Cernăuţi. „Iisus Hristos ca Verb este începătorul şi conducătorul numerilor, pentru că în El residă tot adevărul sau, mai bine zicând, pentru că El este adevărul Domn al păcei (άρχων έίρήνης) precum îl numeşte Profetul Isaia; el guvernă universul conform legilor pe care el le a aşezat şi care sunt supuse numerilor. Prin numere el îmbrăţişează cele două estreme ale eternităţei, trecutul care n-are început şi viitorul care nu are sfârşit; în calculele sale sublime sunt fixate, înainte de secole (προ πάύτων των άίωνων), anii, zilele, clipele vieţei noastre; pe acest orologiu divin resună orele evenimentelor şi astfel se împlinesc profeţiile. Verbul divin este principiul numerilor prin care armonizează şi conduce diversele şi multiplele sale creaţiuni. Dacă considerăm lumea materială şi văzută, care în întinderea ei imensă constituie totuşi numai o parte din a sale creaţiuni, observăm că ea este supusă unei matematici ascunse care o guvernă. Pre acest pământ unde locuim sub diversitatea şi multiplicitatea fenomenelor residă aceeaşi matematică sacră care le constrânge a împlini ordinele divine; în economia globului terestru mâna lui Dumnezeu se manifestă prin cifre, din care unele se pot ceti cu ochii noştri şi din care cele multe remân ascunsă în abisul fără fund a înţelepciunei Dumnezeieşti. Am considerat natura fisică; să considerăm natura estetică şi morală, şi aice găsim cifre (numere). Frumuseţa fisică a unui om, floare, zidire sau orice alt obiect vom considera este o proporţie între diversele părţi din care se compune şi care, luate împreună, constitue o Armonie; astfel 8 www.melidonium.ro

[close]

p. 11

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Idealul însuşi este supus numărului. Musica este o combinaţiune armonioasă de numere supusă formulelor matematiceşti. Binele şi reul încă au numerile lor; pentru a ne convinge de aceasta să considerăm inspiraţiunile bune sau rele care ne vin prin musică, accentele musicale sunt care le intruduc în inima noastră unde se aliază cu voinţă. Însă ne vom convinge şi mai cu lesnire despre adevărul acestei propuneri, dacă vom observa corpul uman; el este material adică este constituit după legi fisice şi chimice, care sunt supuse cifrelor. De altă parte, videm raportul întins care subsistă între trup şi suflet, astfel sufletul, care mănţine pe corp şi care el face să vieze prin legi matematiceşti, este constrâns a opera. Videm că Dumnezeu însuşi a sădit în suflet pentru a-l subordina pe corp şi pentru a-i da inteligenţa numerilor frumosului şi prin el a binelui. Să venim la supranatural. Atât puternicia lui Dumnezeu este incalculabilă şi el poate ca să intervertizeze ordinul fenomenelor naturale, pentru a se demonstra pe sine în ochiul oamenilor. Aice nu avem necesitate a ne întreba cum? Răspunsul este peste cum. Pentru noi cauzele şi efectele se succed prin jocul agenţilor naturei, pe care Dumnezeu le neglege în acele rari momente unde [prin] providenciala sa bunătate el face să se arate pe sine oamenilor sau prin Apostolii săi.” Gr. Melidon Versurile din oda închinată lui Eminescu sunt curgătoare, au oarece armonie, cîteva imagini precum comparaţia gingaşă „un popor… pleacă capul ca o plântă” (abstracţie făcînd de cacofonia frecventă şi mai puţin pudică în epocă) sau repetiţia „Timpul trece, timpul sboară”, pe care o vom regăsi mai tîrziu în Glossa eminesciană: „Vremea trece, vremea vine”, iar comentatorii o revendică îndeobşte dintr-o strofă „Zeiten fliehn und Zeiten kommen; / Formen wechseln immerdar, / Doch das Wesen bleibt beständig / Was es ist und was es war.” (Vremuri trec, vremuri vin / Formele se schimbă într-una / Dar fiinţa rămîne statornică / Ceea ce este şi ceea ce a fost.) a poemului Nogaia de Ernst Rudolf Neubauer, fostul profesor al gimnasiaştilor din Cernăuţi din vremea şcolerului M. G. Eminoviciu. Asonanţele din cîteva rime geniul tău / cântul unui zeu; mormânt / curând; a le-mbrăca / slava sa probează curajul unui adevărat creator într-o vreme în care clişeele predominau poetica românească. Personificarea „credinţa ce cu netedele-i plete / Pripigează, alinează şi mângâie pe-un popor”, unde verbul „a pripigi” încă nu-şi stabilise forma scurtă „a pripi”, încarcînd astfel sensul etimologic din slav. pripekö - a se coace, a se pîrgui de timpuriu cu oarece mister semantic. Un verb mai puţin cunoscut de vorbitorii limbii române aşezat ca un corolar în spicul unei metafore îndrăzneţe „vermele-ndoinţei pieptul său l-au strămuşcat” , alcătuit cu prefixul extra-, precum în verbele a străluci, a străbate, a strălumina, în adjevtivele străveziu, străvechi, străluminos sau în substantivele străfund, strămoş, strănepot şi chiar strămunţi, mărturiseşte în oda lui Grigore Melidon un poet înzestrat cu har şi fior poetic. Abia era tipărită poezia Epigonii şi, după nici o lună de zile, tînărul poet avea deja un … epigon! Şi fiindcă profesorii de astăzi nu-şi mai permit luxul să le explice şcolarilor în cazul în care poezia lui Eminescu mai stă hotărîtă în vreo programă etimologia cuvîntului epigoni, la plural, din grecescul epigonos έπιγονοζ (ajuns, sosit după război, şi nicidecum descendent mai puţin ilustru sau discipol fără originalitatea maestrului), vom aminti că acest supranume colectiv l-au primit urmaşii celor şapte căpetenii (Adrastus, Polynice, Tydeus, Amphiaraus, Capaneus, Hippomedon şi Parthenopaes) care au pornit o expediţie împotriva cetăţii Thebae, de unde doar primul a scăpat cu ajutorul calului său mai iute de picior ; după zece ani Adrastus şi fiul său Aegialeus îi adună pe cei şase fii ai foştilor săi companioni ucişi la Thebae Amphilochus, Diomedes, Euryalus, Promachus, Athenelus şi Thersander şi aceşti epigoni, conduşi de Alemaeon, reuşesc să prade şi să distrugă din temelii cetatea îndărătnică, însă victoria va avea un preţ tragic uciderea lui Aegialeus. Întors acasă, Adrastus va muri îndurerat de pierderea singurului său urmaş. În limba română, epigoni s-ar putea traduce mai sugestiv prin proverbul: „După război mulţi viteji s-arată…”, desferecat din capcana ironiei. În sfîrşit, Eminescu, prin poema din „Convorbiri literare”, în 15 august 1870, este un epigon demn şi victorios al poeţilor români care-au scris o limbă „ca un fagure de miere” înaintea lui. Oda lui Grigore Radu Melidon ar trebui considerată păstrînd proporţiile şi ea o victorie; admiratorul a înţeles mesajul din Epigonii „eminentului poet Eminescu”, i-a lăudat măiestria artistică dar nu i-a îmbrăţişat întocmai şi scepticismul. Semn limpede că nu toţi „epigonii” din generaţia lui Eminescu se recunoşteau în scrisa proaspătului poet… Istoria literaturii române a tras, după un veac şi mai bine, „concluzul” că Eminescu a avut destulă dreptate; din biata pricină că ceilalţi din generaţia marelui poet n-au avut îndestul talent… © Autorul reţine drepturile de copyright pentru acest material. www.melidonium.ro 9

[close]

p. 12

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Un mare OM pe care nu-l vom uita ort mereu în suflet imaginea unui om excepțional, de un larg orizont spiritual și o pregătire enciclopedică impresionantă, cel care a fost un bun coleg, un desăvârșit prieten, atât de cunoscut, de prețuit și îndrăgit, dar și durerea plecării neașteptate, prea de timpuriu dintre noi distinsul Iulian Antonescu (1932, Piatra Neamț-1991, București). Un mare luptător și învingător în activitatea depusă pentru crearea unei rețele muzeistice în regiunea Bacău: Roman, Bicaz, Onești, Tg. Neamț și apoi în toată țara, ca Director al Direcției Muzeelor din Consiliul Culturii (1971-1990), un susținător al conservării și restaurării monumentelor istorice și de artă, un desăvârșit muzeograf și un mare vizionar în concepție muzeografică. Un om de aleasă noblețe sufletească, care a trăit cu o inepuizabilă energie și vitalitate, cu o autoritate intelectuală și simțul demnității, cu înțelepciunea de viață și dragostea de oameni, și, în pofida piedicilor și încercărilor de tot felul, a fost mereu cu zâmbetul pe buze. Primii ani de existență a muzeelor la Roman au fost legați de activitatea acestui strălucit om de știință, fondator și director al Muzeului de Istorie și Artă din Bacău (1957-1971), care a luptat cu toată convingerea și diplomația pentru obținerea unor spații, organizarea primelor expoziții și mai ales, efectuarea comună a cercetărilor arheologice. Am avut bucuria de a fi printre colaboratorii dumnealui, chiar de la înfiriparea activității muzeale P MINODORA URSACHI Iulian Antonescu, Portret de Dan Hatmanu 10 în aceste locuri. Am trăit împreună viața de șantier, zbuciumul obținerii unor spații corespunzătoare, a constituirii și dezvoltării fondurilor muzeale, precum și a o rg a n i z ă r i i e x p o z i ț i i l o r permanente. Cum aș putea uita acele zile și nopți când, în mijlocul micului nostru colectiv, Iulian Antonescu lucra cu o plăcere ieșită din comun în numele muzeografiei românești, care pentru el însemna aproape totul. Cu chipul dumnealui senin și cu o privire blândă, ocrotitoare, de prietenie și înțelegere, ne încuraja, ne insufla hotărâre și consecvență, simțindu-ne chiar răsfățați, adresânduse cu diminutivele „Ursulețul” și „Ursina”. Dacă începuturile Muzeului de Artă din Roman au fost modeste, pornind de la o singură lucrare Ștefan cel Mare de Epaminonda Bucevschi, în timp, el a reușit să-și contureze un profil aparte în rândul instituțiilor similare din țară și datorită ajutorului oferit nu numai de directorul Iulian Antonescu, ci și de distinsa dumnealui soție, doamna Eugenia Antonescu, atunci șef la Muzeul de Artă Bacău și apoi șef secție la Muzeul Național de Artă al României, specialist în artă decorativă europeană și românească, prin deschiderea unor expoziții temporare sau transferarea unor lucrări de artă contemporană. Dar dincolo de meritele sale de cercetător cu o vastă și profundă cultură a istoriei românești și universale, de remarcabil organizator al patrimoniului muzeal și îndrumător al vieții culturale, Iulian Antonescu a lăsat în urma sa și imaginea unei fermecătoare personalități, de înaltă ținută oratorică, fascinant prin bogăția cunoștințelor și plasticitatea limbajului, prin verva de maestru în schimbul de replici, a glumelor, prin marea ușurință în transmiterea ideilor și a interpretării lor. A lăsat în urma sa și imaginea unei frumoase și profunde iubiri față de cea care i-a fost alături toată viața, soție, prieten, specialist Eugenia, bucurându-de de un mariaj fericit, într-o perfectă armonie. S-au înțeles și sprijinit reciproc în tot ce au realizat în interesul și pasiunii pentru cercetarea în arheologie și artă. Pentru tot ceea ce a înfăptuit în scris și în fapte, Marele Om Iulian Antonescu a intrat definitiv în conștiința și cultura poporului român, a intrat în eternitate. Acordarea numelui Iulian Antonescu Muzeului Județean de Istorie și Artă Bacău, acum Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, străzilor „Profesor Iulian Antonescu” din Piatra Neamț, www.melidonium.ro

[close]

p. 13

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE „Aleea Iulian Antonescu” din Bacău, titlul de Cetățean de Onoare ale municipiilor Piatra Neamț și Bacău, înființarea Fundației cultural-științifice Iulian Antonescu, Bacău, continuarea editării primei publicații de istorie și arheologie din regiune, a cărei fondator a fost revista „Carpica”, publicarea a mai multor volume despre viața și bogata sa activitate etc., sunt mărturii ale prețuirii, dragostei și recunoștinței față de Omul Iulian Antonescu și Opera Sa. Chiar dacă a dispărut doar fizicește, la numai 58 ani, îl simțim mereu aproape, în inimile noastre, permanent model de dăruire și omenie, iar amintirea anilor petrecuți printre noi, va rămâne mereu vie, ca unul din cele mai frumoase și plăcute momente din activitatea muzeală. O legendă vie a culturii romașcane: Gheorghe A.M.Ciobanu EMILIA ŢUŢUIANU DOSPINESCU Martie este ziua când sărbătorim o legendă vie a culturii romaşcane: profesorul, eseistul şi omul de cultură Gh. A.M. Ciobanu. Anul acesta Domnia Sa aniversează 90 de ani de viaţă, ani dedicaţi culturii, artei şi educaţiei în urbea muşatină a Romanului. În anii studenții mele, prof. univ. dr. Petre Bejan, nu pierdea niciodată ocazia să îl dea drept exemplu studenţilor săi, rememorând acea atmosferă fascinantă, creată timp de 23 de ani, de Gheorghe A.M. Ciobanu şi George Paşcu în cadrul Colocviilor Muzicale de la Iaşi. Mărturisesc că am fost o privilegiată în viaţa Domniei Sale. L-am cunoscut ca elevă şi apoi ca editor; am învățat de la Domnia Sa că o prietenie adevărată este un dar divin, ceva care nu trebuie confundat cu bătutul pe umăr sau cu obrăznicia. Născut chiar de marea sărbătoare creştină Buna Vestire, pe 25 martie 1925 la Roman, mărturiseşte: ,,Ca orice străfulgerare umană de pe Terra, am văzut şi eu lumina lui Solaris, pentru prima oară, în ziua de Buna-Vestire a lui 1925 şi continui şi acum so admir, atât în Amurgurile ei, cât şi în acel ce-mi este doar al meu. Am aparţinut, întotdeauna, Urbei muşatine a Romanului, fiindu-i Liceului, ce-i poartă numele sau voievodal şi elev, precum şi dascăl, slujind la catedrele sale un sfert de veac. Făcând parte din acea generaţie învăluită în tragedia ultimului război mondial, toate mi-au fost pluralice şi continue, împletind, fără oprire, activitatea didactică cu cea socio-culturală şi participând, întruna, în diverse comisii de examinări, întreg acest ansamblu totalizând cincizeci de ani. Daca în timpul vieţuirii mele m-a însoţit imperativul de ,,verba volant", acum, către firescul ,,rămas bun”, am poposit în lumea lui ,,scripta manet”. Un adevărat maestru al cuvântului rostit, omniprezent la toate manifestările pe plan cultural în Roman şi în toată Moldova, Domnia Sa a readus şi readuce, picurând din sufletul său muzica marilor valori universale dar şi româneşti. Sute de comunicări, însoţite de demonstraţii 25 muzicale, au încântat de-a lungul anilor elevi şi studenţi, determinându-i în mod discret să înţeleagă bogăţia spirituală a creaţiilor aparţinând clasicilor, romanticilor şi contemporanilor. Cuvântul scris lăsat posterităţii de Maestrul Ciobanu cuprinde 16 lucrări dintre care 7 titluri au fost editate la Editura Muşatinia (acum avem în lucru a 8-a lucrare, sub semnătura Domniei Sale) editura având onoarea dar şi responsabilitatea editării acestor volume reprezentative pentru cultura romaşcană. Personalitatea polivalentă a profesorului 11 www.melidonium.ro

[close]

p. 14

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE Ciobanu a determinat Editura Mușatinia să se aplece cu multă atenție asupra Omului și zidirii sale prin cuvânt. Volumele care poartă pecetea editurii noastre au ajuns să fie cunoscute în țară și diaspora, revista Melidonium mediatizând fiecare apariție editorială, prin publicare în numerele tipărite şi pe internet, împreună cu imagini ce conturau un adevărat tablou de familie, între editor și autor, așa cum este firesc într-o societate normală. Poate m-au urmărit vorbele regretatului Iosif Sava: „Domnule Ciobanu, sunteţi un miracol! ... Şi nu vă ştie ţara?“ Da, pentru, cetatea muşatină, Gheorghe A.M. Ciobanu este un miracol! Cu dragoste și admirație, editura Mușatinia, ca un fin bijutier, i-a îmbrăcat cuvântul şi l-a dăruit semenilor. Împreună am cunoscut universul creator al profesorului Ciobanu în Primii fiori, volum ce cuprinde primele sale încercări literare. Am străbătut împreună lumile astrale ale muzicii din trilogia Mileniul III pe portativ, lucrând împreună cu arhidiaconul Ciprian Ignat, la partiturile şi grafurile prezentate în cele trei volume; Editura Muşatinia realizând această inedită şi complexă lucrare la cote înalte de profesionalism. Frământări, întrebări: ,, Îşi are Mioriţa rădăcinile în spiritualitatea dacică?” ne-au purtat în fascinanta lume a mitului, volumul Mioriţa Mit triadic - o lucrare despre care scriitorul Ştefan Dumitrescu afirmă: ,,..mintea care a scris aceasta carte este o minte vastă, doctă, de erudit, cu o capacitate extraordinară de a face conexiuni între elemente artistice, ştiinţifice, istorice şi estetice încât îţi trebuie o minte excepţională şi cunoştinţe vaste de mitologie, istorie, matematică, literatură, muzicologie ca să poţi să urmăreşti firul ideii, sau ideile care se nasc asemenea unor artificii irizând spaţiul în toate direcţiile pe timpul lecturii” o carte care se adresează specialiştilor în hermeneutică, eminescologilor, oamenilor de ştiință care s-au dedicat studierii miturilor. De altfel, prof.univ.dr. Tudor Ghideanu consideră această carte ,,cea mai ,,năzdrăvană” dintre judecăţile filozofice, ştiinţifice şi religioase, care s-au formulat asupra Mitului Caracteristic al nostru” de la Lucian Blaga până în prezent. În volumul Mioriţa Mit triadic, autorul identifică cea de-a opta zi a creaţiei cu însăşi Mioriţa. Fascinantă este ţesătura cuvintelor din această carte… În mod obişnuit, un scriitor se apleacă asupra scrisului intrigat de îndoiala inadecvării dintre cuvânt şi trăire; în acest volum, scriitorul ne oferă un sensibil moment de respiro, un fel de popas în drumul acesta captivant al trăirii miracolului, misterului, revelaţiei. Dacă timp de peste un veac şi jumătate a dăinuit interpretarea clasică a baladei, care sublinia resemnarea ciobanului moldovean în faţa morţii, prin anii ”30 Lucian Blaga a dezvoltat o întreagă teorie a spaţiului mioritic, potrivit căreia poporul român îşi are originea în totalitate în zona carpatină, pe acel ,,picior de plai”. Recent, profesorul Ştefan Dumitrescu, propus în anul 2010 la Premiul Nobel pentru literatură, la iniţiativa Editurii Muşatinia a scris o cronică literară a volumului Mioriţa mit triadic. 12 www.melidonium.ro

[close]

p. 15

MUNICIPIUM - CETATE ŞI URBANITATE În volumul Mioriţa mit triadic, mitul reprezintă esenţa vieţii spirituale româneşti. Lecturând această carte înţelegem că: a fi, a nu fi, a fi altfel este un argument al vieţii nu al morţii, ideea de mâine nu de azi! Epopeea Editurii Muşatinia alături de Maestrul Ciobanu ne-a oferit prilejul cunoaşterii unei galerii întregi de portrete a unor oameni de cultură români, galerie prezentată în lucrarea Portrete printre rame. Un popas care ne-a dăruit experienţe ce ne-au îmbogăţit şi rafinat percepţia despre adevăratul fenomen cultural artistic românesc. Prin intermediul volumului Mecena medic şi misionar Teodorescu, am cunoscut o personalitate distinctă a vieţii culturale bârlădene şi moldoveneşti: chirurgul Constantin Teodorescu, un profesionist în medicină şi un mare admirator al artelor, care şi-a donat impresionanta colecţie de tablouri muzeelor din Bârlad şi din alte oraşe moldave. Lansările de carte, unde am participat împreună cu autorul, au fost un prilej onorant de a întâlni personalităţi ale culturii române: prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş, criticii de artă Valentin Ciucă şi Grigore Ilisei, prof.univ. dr. Tudor Ghideanu, artistul plastic Nelu Grădeanu, prof. univ. dr. Sofia David şi alţii. Pe internet am reuşit să realizez un blog al profesorului Gh. A. M. Ciobanu, în care este prezentată activitatea omului de cultură romaşcan, operele sale şi un important material video de la diferite manifestări. Toată această bogată activitate şi colaborare cu distinsul om cultură romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu m-a responsabilizat în faţa actului de cultură, trecând peste greutăţile inerente, din datoria de a prezenta cât mai profesionist creaţia unui autor. Opera sa, care pentru eternitate rămâne ilustrată în cărţile editate, reprezintă adevăraţii copii spirituali ai scriitorului Gheorghe A.M. Ciobanu. Scrierile sale ne dezvăluie celelalte faţete ale acestei emblematice personalităţi: Ciobanu ziaristul , filosoful, juristul, muzicologul, prezentatorul marilor valori din domeniul artelor plastice şi literaturii, profesorul de la catedră, iubit şi stimat de către elevi şi părinţi. Majoritatea intervenţiilor sale încep cu mărturisirea plină de înţelepciune: „Eu sunt Ciobanu”, făcându-ne să ne adâncim în originile îndepărtate ale poporului nostru. Printr-o simplă căutare virtuală, se poate vedea implicarea editurii Mușatinia în prezentarea omului de cultură Ciobanu în diverse forme, cu multă www.melidonium.ro 13

[close]

Comments

no comments yet